Celebra cântăreţă Mariah Carey s-a hotărât, asemeni multor vedete de la Hollywood, să adopte un copil. Interpreta piesei „Hero” a vizitat de curând orfelinatul „Frank Gonzalez” din Mexic, însoţită de avocatul ei, scrie revista People. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al divei nu a făcut nici un anunţ oficial, singurul lucru pe care l-a spus fiind că nu comentează în nici un fel astfel de zvonuri.
Artista, în vârstă de 37 de ani, a fost căsătorită timp
de cinci ani cu producătorul muzical Tommy Mottola, dar cei doi nu au niciun copil împreună. Fostul soţ este şi cel care a descoperit-o pe Mariah şi care a ajutat-o să devină o figură celebră în lumea muzicală. Aşa cum era de aşteptat, diva a primit şi o serie de propuneri pentru roluri în filme şi recent a reuşit să reducă la tăcere întreaga echipă, alături de care lucrează pentru noua producţie, printr-o interpretare excepţională.
Mariah a cântat piesa „Right To Dream” pentru o scenă din filmul „Tennessee” şi toţi cei care erau alături au fost cu adevărat emoţionaţi. „Au plâns cu toţii când ea a început să cânte. A fost chiar emoţionant mai ales dacă privim asupra personajului”, a declarat regizorul producţiei, Aaron Woodley.

